„Sunt ortodox si vreau sa-mi cunosc credinta” – o explicare catehetica a Simbolului de credinta, cateheza I…!


„Sunt ortodox şi vreau să-mi cunosc credinţa” este
genericul sub care se va desfăşura în toate serile din acest post programul catehetic rânduit de
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. În fiecare seară se va explica câte un articol din Simbolul de Credinţă, din
Crez, care este
pentru Biserica noastră expresia credinţei celei adevărate şi, comprimat,
adevărul de credinţă, care trebuie să ne determine viaţa; structura dogmatică, dar, în acelaşi timp,
duhovnicească, pe care trebuie să ne clădim duhovniceşte. Cateheza din această
seară se vrea o introducere pentru cele ce urmează.

Noi cunoaştem Simbolul de Credinţă pentru că îl rostim la fiecare Sfântă Liturghie şi,
probabil că, îl rostim şi în rugăciunile noastre personale. Pentru prima dată
ni se rosteşte de către naşi, atunci când suntem botezaţi.
Fără Simbolul de Credinţă, practic, credinţa noastră se consumă în termeni delicaţi,
pentru că, în general, creştinii ortodocşi, sunt ignoranţi, nu îşi cunosc credinţa. O parte, destul de însemnată,
sunt superstiţioşi, trăiesc o credinţă superstiţioasă. Dacă ar fi doar să fac
apel la Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, pe care l-am prăznuit nu demult. Ce ştim
noi despre Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul? Că el aduce ploaia, tunetele şi
fulgerele şi, probabil
că, tot el
este la mijloc atunci când este secetă. Putem spune despre Sf. Prooroc Ilie şi
aceste lucruri, dar, mai important, este ceea ce spune în Acatistul său, că este Prooroc şi
Înaintemergător al celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
lucru pe care îl ştiu prea puţini creştini. Sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie a
devenit o zi în care superstiţia şi-a găsit locul, atât pentru creştinii
ortodocşi, şi nu numai. Chiar cei ce nu au cultul sfinţilor, în ziua de Sf.
Ilie se străduiesc să nu lucreze, nu cumva să-i trăznească…?! Deci
totul se rezumă la o credinţă superficială şi superstiţioasă. Şi o parte bună
din creştinii noştri trăiesc această credinţă.
O altă parte trăiesc o credinţă ritualistă, în sensul că, respectă regulile
care sunt impuse de Biserică şi atât! Merg la biserică duminică şi în
sărbători, îşi rostesc rugăciunile, probabil că şi postesc, se spovedesc şi se
împărtăşesc o dată pe an şi cam aceasta este credinţa lor şi mai mult decât
atât nu (am evitat
intenționat să reclam obiceiurile foarte costisitoare de la înmormântări…?!). Nu-i
interesează. Şi-au făcut datoria şi consideră că Dumnezeu le este dator la
rându-I. Ori, iată că, programul catehetic ce s-a rânduit, vrea să vă trezească curiozitatea şi, mai
mult, să vă deschidă mintea şi inima spre a vă cunoaşte credinţa şi a evita să
fiţi ignoranţi, superstiţioşi sau ritualişti, ci să fiţi
credincioşi cu adevărat, împlinindu-ne şi datoria şi cunoscându-ne credinţa în
aşa măsură încât, aşa cum spuneam la început, să ne clădim duhovniceşte pe
structura adevărului de credinţă. Fără adevăr nu există mântuire, precum ne
învaţă Sfinţii Părinţi că fără Biserică nu există mântuire şi că Biserica este
stâlp şi temelie a adevărului, pentru că Simbolul de Credinţă a fost alcătuit
de Biserică. Simbolul de Credinţă este opera, sau dacă vreţi, capodopera
dogmatică a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi în completare
de la Sinodul II Ecumenic
de la Constantinopol. Şi aceasta pe fondul necredinţei, a derapării de la adevărata credinţă, chiar a
unor oameni ai Bisericii, preoţi şi episcopi. A fost necesar să se întrunească
Sinodul I Ecumenic pentru că unul dintre preoţii Bisericii, anume Arie, se
îndoia şi propovăduia această îndoială, de faptul că Iisus Hristos este în acelaşi timp Dumnezeu
adevărat şi Om
adevărat. Şi a avut foarte mulţi aderenţi. Acest preot a reuşit să convertească, nu la credinţa lui,
la îndoiala lui,
chiar episcopi şi probabil împăraţi. Astfel încât, Împăratul Constantin va
convoca, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde vor participa 318 părinţi din
toată lumea, care vor ajunge, prin rugăciune şi stăruinţă, în deplină comuniune, prin cercetarea adevărului de credinţă, la un rezumat, care îl avem până astăzi, în primele 8 articole ale Crezului, ale
Simbolului de Credinţă,
adăugându-se mai târziu încă 4 la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din
anul 381.
Este foarte adevărat că Simbolul de Credinţă a devenit pentru noi o rugăciune şi acesta
nu este un lucru rău, ci foarte bun şi necesar. Un adevăr de credinţă poate fi cunoscut decât în duhul rugăciunii.
Ca să ţi se descopere un adevăr de credinţă, să-l înţelegi pe dinlăuntru şi nu
pe dinafară, nu doar ca o axiomă, mai bine zis o
definiţie a credinţei, ca o dogmă,
zicem noi, ci să-l cunoaştem pe dinlăuntru, însuşindu-ne acest adevăr de
credinţă, este nevoie de rugăciune. De aceea s-a rânduit de Sf. Părinţi, ca Simbolul de Credinţă să se rostească în
cadrul rugăciunilor, sau a rânduielilor de rugăciune pe care le avem; de pildă, în
rânduiala rugăciunii de dimineaţă, dar mai important la Sf. Liturghie. Este de
reţinut faptul că
Simbolul de Credinţă în Sf.
Liturghie este aşezat în momentul în care începe Liturghia Euharistică. Crezul
încheie Liturghia celor chemaţi, partea învăţătorească, pedagogică a Sf. Liturghii. Observaţi, în ultima vreme, că această parte, în
catedrala noastră, se încheie cu predica, adică imediat după ce se citeşte Sf. Evanghelie, se şi tâlcuieşte, iar după câteva ectenii, diaconul
ne provoacă: „Uşile,
uşile, cu înţelepciune, să luăm aminte!”
și se rosteşte Simbolul de Credinţă; în vechime în acest moment se închideau uşile
bisericii şi rămâneau înlăuntru doar cei
botezaţi, cei care au mărturisit şi care şi-au însuşit adevărul de credinţă, cei care nu erau
botezaţi, care n-au mărturisit încă credinţa public, erau scoşi afară, plecau, pentru că nu puteau participa la Liturghia
Euharistică. Ori, Liturghia
Euharistică, însăși Sf.
Liturghie, se
întemeiază pe Simbolul de Credinţă. Simbolul de Credinţă stă la temelia Sf. Liturghii. Noi ne împărtăşim cu
Trupul și Sângele Domnului Iisus
Hristos, Care mărturiseşte despre Sine că este „Calea, Adevărul şi Viaţa.”. Deci, Simbolul de
Credinţă este calea, adevărul şi viaţa. În felul acesta trebuie să ne raportăm
la Simbolul de Credinţă, și atunci
când ne rugăm, pentru că Simbolul de Credinţă este şi o mărturisire.

Simbolului de Credinţă îi spunem şi Crez. El aşa şi începe „Cred”. Şi nu se
mai repetă această afirmație. Ce înseamnă cuvântul
„cred”? Înseamnă un adevăr pe care l-ai primit, ţi l-ai asumat, ţi l-ai însuşit
şi pe care trebuie să-l mărturiseşti, simţi nevoia şi trebuie s-o faci. Deci, pe lângă faptul că este o rugăciune
şi trebuie să fie o rugăciune,
adică să-l
rostim în duh de rugăciune, să ştim că este şi o
mărturisire de credinţă şi că această structură dogmatică, rânduită de Sf.
Părinţi este calea, adevărul şi viaţa,
fără de care credinţa noastră este moartă
sau se poate perverti în ceea ce spuneam la
început – în
nepăsare, superstiţie sau ritualism. Aşadar, să luăm aminte la fiecare articol din
Simbolul de Credinţă, astfel încât
credinţa noastră, a tuturor, să fie aşa cum Şi-a dorit-o Domnul – lucrătoare
prin iubire! Amin!

Lasă un răspuns